A MURIT JR din „DALLAS”. Larry Hagman, „maleficul” pe care telespectatorii adorau să îl urască

A MURIT JR din DALLAS. Larry Hagman, maleficul pe care telespectatorii adorau să îl urască
Publicat: 25/11/2012, 14:54
Actualizat: 26/06/2013, 13:12

Viața lui Larry Hagman, decedat la vârsta de 81 de ani, a fost marcată de rolul din serialul Dallas, el însuși spunând despre personajul său, JR Ewing, că lumea „adoră să-l urască”. Tot el a declarat că serialul este „responsabil” pentru declanșarea Revoluției române și moartea lui Ceaușescu.

Hagman s-a născut în 21 septembrie 1931, în Weatherford, Texas, iar tatăl său, Benjamin Jackson Hagman, a fost un avocat care a pledat în numeroase procese ale unor”baroni” din industria petrolului, pe care, ulterior, Larry Hagman a ajuns să îi interpreteze în serialul Dallas. Mama lui, Mary Virginia, a fost actriță și a apărut în câteva spectacole de teatru pe Broadway, precum „Peter Pan” și „Sunetul Muzicii”, câștigând și un premiu Tony. Părinții lui Larry Hagman au divorțat pe când Larry avea vârsta de cinci ani, iar el a locuit pentru o vreme alături de bunica sa, în Texas și în California.

După moartea bunicii sale, Larry Hagman s-a mutat la New York și a debutat în actorie cu un rol în piesa de teatru „Îmblânzirea scorpiei”. La New York, s-a căsătorit cu Maj Axelsson, în 1954, în timp
ce juca în spectacolul de teatru „South Pacific”. Din această căsătorie au rezultat doi copii – Heidi și Preston.

În timpul războiului din Coreea, Larry Hagman s-a înrolat în 1952 în Forțele Aeriene americane și a petrecut cinci ani într-o bază militară din Londra. La încheierea stagiului militar, în 1956, Hagman a revenit la New York și a jucat în piesa de teatru „Once Around the Block”, de William Saroyan, iar apoi în alte patru piese.

La vârsta de 25 de ani, Larry Hagman a debutat în televiziune, cu un rol într-un episod din serialul „Decoy”.

În 1964, și-a făcut debutul în film, în „Ensign Pulver”, un lungmetraj în care a apărut alături de Jack Nicholson. În același an, Larry Hagman a jucat și în „Fail-Safe”, alături de un alt actor american celebru, Henry Fonda.

După mulți ani în care a interpretat o serie de roluri secundare în teatru și televiziune, Larry Hagman a câștigat „lozul cel mare”, care i-a adus celebritatea, în 1965, atunci când a primit rolul principal în sitcomul „I Dream of Jeannie”, în care a avut-o ca parteneră pe Barbara Eden.

În 1977, Hagman a primit două oferte pentru două seriale de televiziune care urmau să debuteze pe micile ecrane americane. Unul era pentru „The Waverly Wonders”, iar celălalt era pentru „Dallas”. După ce s-a sfătuit cu familia sa, Larry a acceptat să joace în „Dallas”, în care a interpretat rolul magnatului malefic din industria petrolului J.R. Ewing, un personaj pe care toată lumea a ajuns apoi „să adore să îl urască”, după spusele sale.

Rolul său, cel al personajului J.R. Ewing, este cel al unui bărbat malefic, care adoră să își înșele partenerii de afaceri, dar și soția.

Episodul „Who Shot JR?”, difuzat în 1980, a rămas până în zilele noastre unul dintre programele de televiziune cu cea mai mare audiență din lume, iar serialul „Dallas”, difuzat în 13 sezoane între anii 1978 și 1998, a avut o popularitate uriașă pe plan mondial.

Printre rolurile sale notabile din cinematografie se numără cele din peliculele „Fail-Sale”, „Superman”, „JFK”, „Nixon” și „Primary Colors”. În televiziune, pe lângă „Dallas”, Larry Hagman a apărut în calitate de invitat special în alte seriale celebre, precum „Neveste disperate”. Actorul american și-a reluat apoi rolul J.R. Ewing în continuarea serialului „Dallas”, lansată recent în Statele Unite.

Confruntându-se mulți ani cu alcoolismul, actorul a fost supus în 1995 unui transplant de ficat, o operație care i-a salvat viața. Deși a urmat un celebru program de dezintoxicare în 12 pași, Larry Hagman a susținut de multe ori în public cauza consumului terapeutic de marijuana, pe care o considera o alternativă mai bună față de alcool.

Larry Hagman și România

Hagman a declarat, în 2011, într-un interviu citat de torontosun.com , că serialul „Dallas” a avut o influență uriașă în politica internațională și era convins că acest show TV este „responsabil” pentru declanșarea Revoluției din 1989 din România și pentru moartea fostului dictator Nicolae Ceaușescu.

În perioada de glorie a serialului, în anii ’80, președintele Nicolae Ceaușescu a permis difuzarea producției TV în România, pe atunci o țară comunistă, considerând că în acest fel le va arăta cetățenilor români decadența și corupția din țările occidentale. Larry Hagman consideră că acest plan s-a întors împotriva lui Ceaușescu și a fost un factor care a contribuit la declanșarea Revoluției din decembrie 1989 în România și la executarea dictatorului Nicolae Ceaușescu, nota publicația.

„România a difuzat serialul «Dallas» pentru a le arăta românilor cât de corupt era sistemul american, însă totul s-a încheiat cu românii care l-au pus la zid pe Ceaușescu, care era un dictator, și l-au împușcat de 500 de ori – pentru că ei voiau toate acele lucruri pe care le-au văzut (în serial, n.r.) și de care nici nu știau că există (înainte de difuzarea serialului, n.r.)”, a declarat Larry Hagman .

„El (Ceaușescu, n.r.) a permis difuzarea acestui serial pentru a le arăta cât eram noi de decadenți, însă ei (românii, n.r.) și-au spus: «Ei bine, vrem și noi o parte din acele lucruri!»”, a adăugat actorul american.

De altfel, Hagman a și vizitat România, despre care a spus că „este o țară foarte specială” după ce un maître d’hotel refuzase o bancnotă de zece mii de dolari, specială, cu autograful său, crezând că este un bacșiș.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Protest în fața universității împotriva lui Călin Georgescu! Peste 400 de tineri au strigat „Nu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Cum și-a apărut Angela Merkel moștenirea politică?